UMILINTA

Motto:

Solutia unei probleme schimba natura problemei!

Umilinta si orgoliu
Am auzit de nenumarate ori o vorba: 'sa nu-i dea Dumnezeu omului cat poate sa duca'... dar cat poate sa duca? De cate ori se poate ridica dupa ce a cazut invins? De cate ori o poate lua de la capat? Cate lovituri are voie sa primeasca pana in clipa in care nu mai e in stare decat sa moara? Care e limita suportabilului uman? Unde se opreste drumul acesta pe care mergi din rau in mai rau? Cate umilinte e in stare sa suporte moralitatea unui om?
Pentru ca fiecare insucces al nostru e o umilinta... dar o umilinta si mai mare e atunci cand te ridici ca sa o iei de la capat... e ca si cum te-ai ruga de soarta: 'loveste-ma iar, distruge-ma tu, pentru ca eu nu sunt in stare!' Off, de ce sa lupti cu destinul cand nici un om de pana acum n-a reusit sa-l invinga?

Cat timp o sa mai fim atat de ignoranti incat sa credem ca avem dreptul neconditionat la fericire? O parte de fericire cat un firicel de nisip se plateste cu un ocean de durere...
Atat de departe de tot, de lume, de mine, de ce-am fost odata... odata cand? Existam, dar nu mai mult decat un copac sau o piatra... si acum? La fel, nimic! Dar cat de greu e sa fii si nimic!
'Umilirea e cel mai greu atentat la adresa libertatii'. Sa nu credeti ca nu-mi port crucea cu capul sus, dar as vrea, macar o data sa pot iesi in lume fara sa fiu umilit. Te simti umilit, in timp iti trece si uiti de intamplare, dar apoi, ca sa se inchida cercul, apar semnele...

Fiecare din noi balanseaza un asemenea cerc. Unora le place sa-l numeasca 'ghinion', altora 'soarta', dar in fond, cu toti stim ce este: lovitura intamplarii. Oare ce o poate opri?
Umilirea este infantilizare. Umilit fiind, cunosc regresia la stadiul in care se hotaraste pentru mine pentru ca eu nu pot hotari in privinta mea. Dar nu pot nu pentru ca nu pot, ci pentru ca putinta mea este impiedicata sa se manifeste. Umilirea aduce in mine constiinta propriei mele infirmitati. Hotarandu-se in locul meu, sunt invalidat, sunt transformat in mod automat in infirm.

Tocmai pentru ca imi sustrage posibilitatea de a fi eu, umilinta imi semnaleaza in mod negativ, granita de unde trebuie sa incep sa fiu ca un produs al deciziei mele. Ea este totodata cumpana intre libertate si orgoliu si, stie ca ceea ce este superior nu poate umili.
Eu nu mai sunt eu, eu nu mai sunt decat umilinta mea, felul cum sunt infiintat din afara mea... Eu nu mai sunt astfel decat felul desfiintarii mele. Umilinta este desfiintare. A fi umilit pana la capat inseamna a nu mai putea sa te hotarasti in nici o privinta, inseamna a fi 'hotarat' de la un cap la altul.

'Eu' nu mai are in sine nici o valoare, ci este produsul unor determinari straine de mine.
Ce parere ai?Daca explici ceva atat de clar incat oricine poate pricepe, se va gasi cineva care sa te inteleaga gresit?