PROLOG

Motto:

Omul cel mai fericit e acela care face fericiti pe cat mai multi oameni!

Omul de langa noi
Anumite lucruri in viata te fac sa realizezi ca toti din jurul tau te parasesc cand ti-e greu, atunci cand ai nevoie de sprijin, intelegere, afectiune, companie. Toti te uita, se fac nevazuti... te trezesti singur printre straini precum lupii flamanzi. Oamenii sunt ca leii, suntem vulnerabili, expusi la toate incercarile vietii, incercari din care nu multi ies invingatori. La fel ca si leul, omul se lupta pentru un loc in societate, pentru ziua in care va fi rege in imparatia sa. Multi cad, unii se ridica, altii prefera sa stea la pamant fie voluntar, fie obligati de imprejurari sau de duritatea si groaza zilelor de ieri si a celor de maine.

O zi, o ora, un minut, o secunda... e suficient pentru ca eu, pentru ca oamenii in general sa traiasca ceva semnificant pentru pasul urmator in drumul vietii. E suficient intr-o clipa sa realizezi ca tot raul e spre bine, chiar daca credintele tale anterioare experientei avute se schimba, tot orizontul cunoasterii fiintei umane (despre care pot sa spun ca noi, ca oameni, fiinte rationale, ne credem atotstiutori) este acoperit de o ceata densa. Omul se uita in spate, vede trecutul, observa ca tot in ce el a crezut e doar o ruina. In plus, priveste in stanga si in dreapta, vede prezentul, total diferit asteptarilor sale.

Este indemnat sa priveasca in fata, ii este frica, deoarece vede viitorul intr-o forma necunoscuta, terifianta, se simte ca si cum s-ar fi nascut din nou, doar ca acum e singur, fara nicio calauza spre 'lumina de la capatul tunelului'.
Sunt anumite greseli in viata care lasa rani mai putin sau mai mult adanci, dar Dumnezeu ne-a lasat timpul pentru a vindeca aceste rani si se vor vindeca... dar vor ramane cicatrici care vor fi tot timpul vietii prezente, fie in inima noastra, fie pe corpul nostru. Acestea sunt menite sa ne aminteasca in fiecare zi cine suntem, unde am gresit si cel mai important, sa nu repetam acea greseala pentru care am suferit atat noi, cat si cei din jurul nostru.

Fiintele umane, considerate cele mai inteligente specii ala planetei, nu realizeaza ca fiecare vorba sau fapta, fie ea cat se poate de marunta, poate sa raneasca aproapele nostru in cel mai rau mod posibil.Omul, in drumul sau spre atingerea nemuririi sufletului, e menit sa aiba parte de experiente placute si neplacute, toate avand scopul final de a ne invata ce inseamna de fapt viata.

Acestea ne arata cat de mult trebuie sa pretuim faptul ca traim, sa ne bucuram de frumusetea Soarelui care ne incalzeste sufletul si corpul... si repet: sa ne inveselim, chiar daca greul mereu bate la usa, cu gandul ca avem putearea de a spune in fiecare zi: Traiesc!Oamenii sunt niste piese intr-un joc numit 'viata'! Suntem manipulati de putere, de lucruri inventate pentru a ne diferentia unii de altii pe Pamant, pentru ca in fata Judecatorului suntem toti egali.

Nimeni nu mai are puterea de a abuza de categoria sociala din care face parte, aceasta categorie care ii pune pe unii in varful piramidei, glorificandu-i pentru reusitele lor de-a lungul vietii, reusite dobandite prin mijloace oneste, iar pe altii ii arunca in mizeria lasata in urma de unele persoane. Putem fi regi, imparati, presedinti, preoti, doctori, comercianti sau simplii muncitori, toti avem acelasi inceput si acelasi sfarsit, aceleasi drumuri catre Imparatie, catre nemurire.
Fantastii nu se dau inapoi sa faca salturi, sa viseze neganditul, pentru ca, cine stie, intr-o buna zi, pestele sa devina animal, iar maimuta - om.

Un invingator...

Motto:

Adevarata calatorie a descoperirii inseamna nu a cauta taramuri noi, ci a vedea cu ochi noi!

BIBLIA INVINGATORILORCand invingatorul comite o greseala, spune: 'Am gresit!' si invata lectia.Cand invinsul comite o greseala, spune: 'Nu e vina mea!' si arunca vina pe altii.
Un invingator stie ca adversitatea este cel mai bun invatator.Un invins se simte victima in fata adversitatilor vietii.
Un invingator stie ca rezultatele actiunilor lui depind de el.Un invins crede in existenta ghinionului.
Un invingator munceste mult, dar isi si creeaza mult timp liber pentru el insusi.Un invins este o persoana mereu 'foarte ocupata', care nu are timp nici pentru ai lui.

Un invingator infrunta provocarile una cate una.Un invins le evita si nu indrazneste sa le infrunte.
Un invingator promite, isi da cuvantul si si-l tine.Un invins face promisiuni, dar nu da nici o asigurare.
Un invingator spune 'Sunt bun, dar voi fi si mai bun!'Un invins spune: 'Nu sunt chiar asa de rau ca multi altii...'
Un invingator asculta, intelege si raspunde.Un invins doar asteapta pana cand ii vine randul sa vorbeasca.
Un invingator spune: 'Trebuie sa existe o cale mai buna de a o face...'Un invins spune: 'Asa am facut-o intotdeauna!'

Un invingator este o parte din solutie.Un invins este o parte din problema.
Un invingator tine seama de 'cum se vede zidul in intregime.'Un invins tine seama de 'caramida pe care trebuie sa o puna.'
Un invingator ca tine impartaseste acest mesaj...Un invins, ca ceilalti, este egoist si il pastreaza numai pentru el insusi...

UN SALUT TUTUROR INVINGATORILOR!
Ce inseamna un DESTIN?Destinul nu este o chestiune de sansa, este o chestiune de alegere; nu este un lucru care trebuie asteptat, este un lucru care trebuie realizat.

RUGA

Motto:

Faceti primul pas cu credinta. Nu trebuie sa vedeti intreaga scara. Trebuie doar sa faceti primul pas!

Sa ne rugam !
Se spune ca doi oameni au pornit dimineata la drum. Dupa un timp au ajuns in fata unui pod subred. Primul nu s-a oprit, nu s-a codit si a trecut, nepatind nimic. Al doilea s-a pus in genunchi si s-a rugat insistent la Dumnezeu sa-l apere. In timp ce trecea pe pod, podul s-a rupt.
MORALA: Primul om care a trecut s-a rugat de dimineata. Al doilea numai atunci cand a avut o problema ...

Asculta-mi, Doamne, ruga!
Asculta-mi, Doamne, ruga! E una-ndurerata,
Cand sunt atat de rece si gol ca niciodata,
Cand nu mai port in suflet credinta si iubire
Si tot ce sunt acum e plans, nefericire.
Se pleaca-n rugaciune o inima bolnava,
Un om cu mii de gresuri, o vale, o epava,
O trestie ce, franta, sub vantul rau se pleaca,
Un jar ce slab mai arde, o albie ce seaca.
Te strig, abia se-aude, din inima mahnita,
Lipsit de-orice nadejde, o floare ofilita,
Cu sufletul in tremur, topit de asteptare,
Sa-ntinzi o mana calda, un brat etern si tare.
Asculta-mi, Doamne, ruga si vino iar la mine,
Sa simt iar bucuria, s-o cant cum se cuvine,
Sa laud al tau Nume, sa stie tot pamantul
Ca Tu esti Mangaierea, Iubirea si Cuvantul.

Toate gandurile cu adevarat intelepte au fost deja gandite de mii de alti oameni inaintea noastra; ca sa le facem insa cu adevarat 'ale noastre', trebuie sa le gandim iarasi noi insine, sa le repetam cu evlavie si respect, pana cand vor deveni o parte din viata si experienta noastra intima.

PARADOX

Motto:

Lipsa totala a umorului face viata imposibila!

Lumea in care traim
Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai inguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin, cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin; avem mai multe accesorii, dar mai putin timp, avem case mai mari, dar familii mai micii.
Mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit, radem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcam prea tarziu; ne sculam prea obositi, citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.

Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile, vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des; scriem mai mult dar invatam mai putin, planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata; am adaugat ani vietii si nu viata anilor, am ajuns pana la luna si inapoi, dar avem probleme cand traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior, am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune; am curatat aerul, dar am poluat solul, am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.

Acestea sunt vremurile in care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de o noapte si corpuri supraponderale; acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei incete, oamenilor mari si caracterelor meschine.
Aminteste-ti sa petreci timp cu persoanele iubite, pentru ca nu vor fi langa tine o eternitate; aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curand si va pleca de langa tine.

Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment, pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai, fa-ti timp de o sarutare si o imbratisare care vor alina durerea atunci cand sunt sincere.
Tuturor prietenilor mei, va multumesc ca existati.
Suntem ceea ce gandim. Tot ceea ce suntem ia nastere din gandurile noastre. Cu gandurile noastre construim lumea.

DISPERARE

Motto:

Accept sa fiu ultimul om, daca a fi om inseamna sa semeni cu ceilalti!

Disperare ... deznadejde!
Asa cum bine spun, 'viata noastra nu este precum cea a semenilor nostri'. Greu de inteles pentru cei ce nu le calca pragul. Intr-o lume plina de nenorociri, necazurile altora sunt aproape derizorii. Sunt perioade in viata fiecaruia in care toate merg prost si parca toate vin in acelasi timp, de aici si expresia 'un lucru rau nu vine niciodata singur'...
Cum oare s-ar explica disperarea? De ce ne ascundem in intuneric? Vrem noi sau nu dupa disperare, speranta se duce de rapa si nu mai ramane mai nimic, decat un sentiment de 'da si vom trai deamu pana la urma'... Disperarea are multe chipuri. Cand sunt disperat infrunt situatia, la ce sens sa ma feresc ... daca sunt tinta ei? Trebuie o judecata cat de cat lucida si un pic de optimism, forta sta in noi ...

Crezi ca eu nu imi dau seama ca am probleme? Crezi ca nu m-am intrebat de atatea ori daca nu sunt altfel decat ceilalti la modul cel mai rau posibil? E rau sa stii cum esti, sa iti dai seama ca nu ai un loc si un timp al tau, e atat de dificil sa te lupti intotdeauna cu tine, incat sa te asiguri ca ai sa vezi ziua de maine. Si cosmarurile din atatea nopti care m-au dat peste cap, fiindca nu ma mai inteleg, nu imi vad rostul ca si cum din start sunt exclus din societate.
Cand problemele sunt suficient de complexe din punct de vedere emotional, situarea in rational nu mai este posibila. Traiesti intens o emotie, o stare, simti ca emotia pe care o traiesti nu poate sa mai fie in tine si presiunea de a o exprima este foarte puternica. Indiferent de situatie, cauti un loc in care sa o manifesti, iti este foarte greu sa te stapanesti, sa te controlezi, sa gasesti un raspuns in realitate...

Traim intr-o tara naspa. Oamenii, o mare majoritate sunt de cacao. Prietenii sunt doar pe interes, educatia e la pamant, fetele sunt impinse in bratele prostitutiei, clasa politica e corupta pana in maduva oaselor. De unde aceasta imagine a realitatii? Din disperare, evident. Greu de crezut, dar nu mai putin adevarat, patronii disperarii sunt cei care se uita stramb la tine cand te vad ca zambesti.
Patronii disperarii sunt peste tot si uneori atat de eficienti, incat, fara sa-ti dai seama te trezesti ca le dai dreptate. Fiecare particica de disperare e pretioasa. Fiecare dorinta de renuntare se adauga raului invizibil care ne ineaca fara sa-l vedem, fiecare resemnare in fata inevitabilului construieste o arma pe cat de letala pe atat de legala: propria noastra disperare.

Disperare ... deznadejde? De unde-s gandurile astea? Eu, cu ajutorul Maicutei Domnului, cred ca am sa ma mantuiesc. Usa raiului e deschisa, numai noi sa vrem sa intram in el, Dumnezeu nu obliga pe nimeni, cu nadejdea asta traim pentru ca 'puterea lui Dumnezeu intru neputinte se desavarseste'.
Tot timpul asta sa faci: cazi si te ridici ... Nu te lasi in disperare.
Definitia disperarii:Disperarea este tristetea nascuta din ideea unui lucru viitor sau trecut, a carui cauza de indoiala a fost inlaturata.

UMILINTA

Motto:

Solutia unei probleme schimba natura problemei!

Umilinta si orgoliu
Am auzit de nenumarate ori o vorba: 'sa nu-i dea Dumnezeu omului cat poate sa duca'... dar cat poate sa duca? De cate ori se poate ridica dupa ce a cazut invins? De cate ori o poate lua de la capat? Cate lovituri are voie sa primeasca pana in clipa in care nu mai e in stare decat sa moara? Care e limita suportabilului uman? Unde se opreste drumul acesta pe care mergi din rau in mai rau? Cate umilinte e in stare sa suporte moralitatea unui om?
Pentru ca fiecare insucces al nostru e o umilinta... dar o umilinta si mai mare e atunci cand te ridici ca sa o iei de la capat... e ca si cum te-ai ruga de soarta: 'loveste-ma iar, distruge-ma tu, pentru ca eu nu sunt in stare!' Off, de ce sa lupti cu destinul cand nici un om de pana acum n-a reusit sa-l invinga?

Cat timp o sa mai fim atat de ignoranti incat sa credem ca avem dreptul neconditionat la fericire? O parte de fericire cat un firicel de nisip se plateste cu un ocean de durere...
Atat de departe de tot, de lume, de mine, de ce-am fost odata... odata cand? Existam, dar nu mai mult decat un copac sau o piatra... si acum? La fel, nimic! Dar cat de greu e sa fii si nimic!
'Umilirea e cel mai greu atentat la adresa libertatii'. Sa nu credeti ca nu-mi port crucea cu capul sus, dar as vrea, macar o data sa pot iesi in lume fara sa fiu umilit. Te simti umilit, in timp iti trece si uiti de intamplare, dar apoi, ca sa se inchida cercul, apar semnele...

Fiecare din noi balanseaza un asemenea cerc. Unora le place sa-l numeasca 'ghinion', altora 'soarta', dar in fond, cu toti stim ce este: lovitura intamplarii. Oare ce o poate opri?
Umilirea este infantilizare. Umilit fiind, cunosc regresia la stadiul in care se hotaraste pentru mine pentru ca eu nu pot hotari in privinta mea. Dar nu pot nu pentru ca nu pot, ci pentru ca putinta mea este impiedicata sa se manifeste. Umilirea aduce in mine constiinta propriei mele infirmitati. Hotarandu-se in locul meu, sunt invalidat, sunt transformat in mod automat in infirm.

Tocmai pentru ca imi sustrage posibilitatea de a fi eu, umilinta imi semnaleaza in mod negativ, granita de unde trebuie sa incep sa fiu ca un produs al deciziei mele. Ea este totodata cumpana intre libertate si orgoliu si, stie ca ceea ce este superior nu poate umili.
Eu nu mai sunt eu, eu nu mai sunt decat umilinta mea, felul cum sunt infiintat din afara mea... Eu nu mai sunt astfel decat felul desfiintarii mele. Umilinta este desfiintare. A fi umilit pana la capat inseamna a nu mai putea sa te hotarasti in nici o privinta, inseamna a fi 'hotarat' de la un cap la altul.

'Eu' nu mai are in sine nici o valoare, ci este produsul unor determinari straine de mine.
Ce parere ai?Daca explici ceva atat de clar incat oricine poate pricepe, se va gasi cineva care sa te inteleaga gresit?

COMPASIUNE

Motto:

Toti traim sub acelasi cer, dar nu toti avem acelasi orizont!

Cercul compasiunii
Atunci cand vorbim despre compasiune, de obicei ne gandim la a lucra cu cei mai putin norocosi. Nu exista nimic mai avansat decat relationarea cu ceilalti. Nu exista nimic mai avansat decat comunicarea - comunicarea plina de compasiune.
In fiecare din noi exista multa blandete, multa sensibitate. Atingerea acestui loc deosebit de vulnerabil trebuie sa fie punctul de plecare. De fapt aceasta este compasiunea. Cum se simte sa invinuiesti? Cum se simte sa respingi? Cum se simte sa urasti? Cum se simte sa fii cuprins de indignare, revoltat ?

Compasiunea? Adevarata compasiune este intelegerea problemelor altui suflet. Cineva poate avea compasiune si totusi sa nu se implice in situatia respectiva? Da, este adevarat pentru ca nimeni nu intelege insa ce este sufletul...
Ne apreciem ca suntem buni sau rai, priceputi sau nepriceputi, realizati sau ratati in fiecare zi, in fiecare saptamana, in fiecare luna si in fiecare an al vietii noastre. Nu vrem sa gresim, pentru ca atunci ne vom simti rau. Insa am putea fi mai plini de compasiune fata de toate partile din care suntem alcatuiti. A ne simti buni ne poate face sa ne simtim bine.
Daca suntem dispusi ca prin meditatie sa fim constienti nu doar de ceea ce este confortabil, ci si de cum se simte durerea, daca chiar aspiram sa ramanem treji si deschisi la ceea ce simtim, sa recunoastem si sa luam cunostinta de acestea in fiecare moment si in cel mai bun mod, atunci simtim schimbarea.

Actiunea compasionista - a fi acolo pentru ceilalti, a fi capabil sa actionezi si sa vorbesti intr-un mod care comunica - incepe cu a ne vedea pe noi insine cand devenim rai sau cand suntem buni. Chiar in acel punct, putem vedea faptul ca exista o alternativa mai larga, un loc mai gingas in care putem trai. Acel loc daca-l putem atinge, ne va ajuta sa ne deschidem la orice am simti. Vom descoperi aceasta pe masura ce se va schimba ceva in noi.
Vechile noastre sabloane vor incepe sa-si piarda influenta si vom incepe sa vedem fetele si cuvintele oamenilor care sunt cu noi. Esenta vorbirii pline de compasiune sau a actiunii pline de compasiune este sa fii acolo pentru oameni, fara a te da inapoi ingrozit, infricosat sau infuriat.

Daca vom incepe sa fim sensibili la orice simtim cu un fel de bunatate, scutul nostru se va topi si vom gasi ca mai multe domenii din viata noastra sunt practicabile. Pe masura ce invatam sa avem compasiune pentru noi insine, cercul compasiunii pentru ceilalti - 'ce' si 'pentru cine' si 'cum' putem lucra - devine tot mai larg.
Entropie:
'Orice lucru care incepe bine se sfarseste prost. Orice lucru care incepe prost se sfarseste si mai prost.'

SPERANTA

Motto:

Viata poate fi inteleasa numai privind inapoi, dar trebuie traita privind inainte!

Speranta ... visul celui treaz!
Auzim adesea: 'speranta moare ultima'. Asa o fi oare? Speranta nu este convingerea ca lucrurile vor lua o intorsatura buna, ci convingerea ca ceea ce faci are sens indiferent ce intorsatura iau lucrurile.
Ce ti-e si cu speranta asta? Ce bine si usor ne-ar fi fara... e autoamagire, modalitate de amanare a acceptarii unei situatii care nu ne comvine, lucrul de care ne agatam cand se strang norii, credinta, motivatie ... nu stiu, dar asta chiar ca moare ultima, nu moare nici sa vrei s-o ucizi si, chiar daca moare tot nu se preda.
Cred ca fara ea am putea depasi si accepta mai usor niste situatii, dar uneori ne da si putere... ca ce chestie daca ai toate datele concrete si obiective impotriva unei situatii, tu tot speri?
Eu unul as zice 'speranta nu moare ultima - nu intotdeauna'. Uneori, chiar adesea, ea, speranta, sau moare cu mult inaintea celor care au gazduit-o pentru o vreme sau o abandonam noi insine, asa, de buna voie. La alti oameni nu este valabil. Omul care spera, nu este liber!

La ce speram?

1. La ceva imposibil. Ce rost are sa speram la asa ceva? Singurul rezultat este ca speranta in lucrurile alea imposibile (sau posibile dar cu o sansa de realizare imfima) va aduce dupa sine dezamagirea, frustrarea si amaraciunea atunci cand ceea ce speram nu se va intampla. Asta nu este speranta, este visare cu ochii deschisi - acu' ce sa zic, visarea nu e ceva rau in sine, atat vreme cat suntem constienti ca doar visam.Speranta de acest fel duce la o viata sterila, asteptand sa pice de la cel de sus.

2. La ceva posibil. Pai atunci nu e bine sa punem umarul la transpunerea in realitate a acestor lucruri posibile in loc sa asteptam, sa speram ca ele se vor intampla asa, ca din senin sau cu ajutorul altora? In acest caz speranta indeamna la lene, inactivitate si la dependenta de factori externi - in loc sa luptam singuri pentru ceea ce vrem, stam si speram ca poate se rezolva cumva, nu e nevoie sa facem noi tot ce ne sta in putere, e nevoie doar sa speram ca ceva bun ni se va intampla.

Speranta de acest fel duce la o viata apatica, asteptand sa pica de la cei de alaturi.
Stau si eu si ma gandesc: daca speranta ar fi fost ceva atat de bun, de ce a fost si ea indesata in cutia Pandorei, laolalta cu toate relele? As zice ca nicidecum dintr-un motiv, altul decat faptul ca si ea, speranta, nu era cu nimic mai breaza decat celelalte: boala, durerea, frica, minciuna si alte alea, care mai de care.

Oricum, faptul ca i s-a trantit capacul in nas tocmai cand era sa iasa, se pare ca n-a fost de prea mare folos. Devreme ce o intalnim astazi la tot pasul inseamna ca, in cel din urma, trebuie sa se fi strecurat afara din cutie, prin vreo fisura.
Gandurile de bucurie, buna dispozitie si curaj vindeca, mangaie, alina iritarea si sporesc enorm eficienta fiintei prin multiplicarea puterilor mentale. De aceea, nu va pierdeti niciodata speranta

!

NOSTALGIE

Motto:

Nici o razbunare nu este mai mare decat uitarea!

Nostalgie, ura ... de ce?
Astazi imi este dor ... Am impresia ca au trecut pe langa mine atatea clipe pe care nu am stiut sa le pretuiesc. E intensitatea cu care traiesc acest sentiment al amintirilor, al momentelor importante care mi-au marcat drumul spre viata. Cu fiecare clipa care trece ma adancesc mai mult intr-o uitare de sine care nu e tocmai nimerita pentru mine, mai ales in momentul acesta...

Ma intreb daca mai exista ceva in lumea asta in afara de suspiciuni, reprosuri, suparari, invidii, prostie, nepasare, interese si ganduri rele. Ma incapatanez sa cred ca exista ceva bun, orice, macar 1% din tot ce se intampla.
E o incapatanare prosteasca, din cate vad. Fiecare greseste, poate unii mai mult, altii mai putin, depinde de context, de imprejurare, de mentalitatea fiecaruia, de ce gandeste in clipa aceea, de ce simte, de cat de sensibil este. Nimeni nu este de vina pentru ca nu poti ajunge acolo unde vrei, nimeni nu e responsabil pentru ca altii, care sunt mai presus, vor sa fie totul asa. Nu trebuie sa confunzi lucrurile, trebuie sa-ti dai seama ca exista si oameni care iti vor si binele.

Nu pot spune decat ca este trist, tot ce se intampla mi se pare o mare nedreptate. Ce ar fi daca totul ar decurge in ordine, asa cum ar trebui sa fie, asa cum meritam sa fie? Poate ar fi prea perfect si atunci ne complacem in situatiile date.
Si, cat de departe mai poti merge, cat mai poti crede ca si pentru tine exista ceva frumos? Deziluzii, dezamagiri, impacari, totul e trecator, chiar si noi insine. Ne consumam fiecare clipa cu rautati si asta din cauza ca altii se comporta inadecvat cu noi. Avem impresia ca putem fi macar unul mai presus altuia, cand de fapt suntem in aceasi situatie.
Lumea asta ne inraieste, ne face uneori sa nu mai tinem cont de cum suntem, de ce am vrea sa fie in viata noastra si atunci simtim ca toata ura care ne apasa, care constrange un suflet sa se inchida in el, nu face decat sa se evapore ceva frumos, ceva la care tii, ceva care e uneori numai pentru tine.

Si atunci te tot gandesti daca mai merita ceva, daca nu cumva ai gresit prea mult in lumea asta nenorocita care nu ti-a dat decat suferinta. Care ar fi raspunsul pentru tot ce se intampla?
Care ar fi raspunsul pentru viata asta chinuita in care ai parte numai de umilinte si altora, mai prejos decat tine, le este foarte bine? As vrea sa gasesc raspunsul la intrebarea asta, doar atat...
O, omule! Daca iti umpli lampa doar cu apa, nu vei fi in stare sa risipesti vreodata intunericul. De aceea umple-o intotdeauna cu uleiul pur al gandurilor corecte. Fie ca ele sa devina torta care sa-ti lumineze calea!

Tristete alaturi de Fericire...

TRISTETE

Motto:

Noi stim ce suntem, dar nu stim ce putem fi!

Tristete vs Fericire...
Cineva spunea 'ca prin scris si vorbit se vindeca sufletul'. Se pare ca la mine nu are efect... sunt din ce in ce mai trist... se pare ca ma reprezinta... cu toate ca sunt o fire vesela.
E chiar atat de greu? Se pare ca tristetea si fericirea sunt surori si merg mana in mana... nu putem trai fericiti daca nu exista si putina tristete... cred!Tristetea este atat de neagra, atat de cruda! Te face sa fii nedrept, sa fi rau si nefericit! Te face sa nu mai ai puterea de a lupta pentru ceea ce ai crezut ca este al tau, te face sa te inchizi intr-o cochilie si sa traiesti din amintiri! Amintiri UNICE, pe care tristetea le va sterge cu timpul...

'Zambeste ca nu stii niciodata cine se poate indragosti de zambetul tau'... spunea o vorba. Daca nu am avea tristete nu am sti sa pretuim fericirea si nici amintirile. Problema este sa stii sa te ridici din tristete, sa nu lasi niciodata sa te cuprinda amagirea clipelor de ieri, totusi maine este un nou rasarit de soare si nici o furtuna nu tine o suta de ani si... fericirea va veni cand nici nu te astepti.
Oare ce traim cu mai multa intensitate ... fericirea sau tristetea?
As vrea sa trec mai usor peste toate, sa alung tristetea, sa redevin ceea ce am fost. As vrea sa gasesc o sita care sa cearna tot trecutul meu. Sa lase suferintele sa zboare, sa se dezintegreze in neant, iar eu sa raman doar cu ce a fost frumos, cu amintiri care sa ma faca sa zambesc cu nostalgie.

Asa as pasi mai increzator in viitor, nazuind la culmi pe care n-am indraznit sa le escaladez pana acum, sa ma bucur de aerul rarefiat pe care au privilegiul sa-l respire doar cerbii si acvilele, sa ma pot intoarce apoi revigorat printre oameni.
Salbaticia naturii sigur m-ar face mai puternic pentru jungla vietii in care traiesc, cu amintiri si sperante la un loc.
Daca as reusi toate astea, atunci sigur as putea sa zambesc, desi ochii inca imi mai tradeaza o unda de tristete.
Si as mai vrea ca zambetul sa se transforme pe nesimtite in ras, in pofta de viata... chiar daca cineva m-a atentionat ca rasul e un animal periculos...

Ce inseamna sa fi trist?

Cel mai trist moment e atunci cand te afli singur in propriul tau interior!